Acasă Noutăți Concelex, prima companie de constructii din Romania cu emisii neutre de CO2
Concelex, prima companie de constructii din Romania cu emisii neutre de CO2

„Excelenta in constructii” este motto-ul companiei Concelex Srl., companie care proiecteaza si executa lucrari de constructii civile si industriale la cheie, inclusiv modernizarea si repararea infrastructurii rutiere, extinderea si repararea retelelor de canalizare si aprovizionare cu apa. Concelex isi demonstreaza din nou excelenta, devenind prima companie din Romania care isi neutralizeaza emisiile de CO2. 


Prin semnarea unui contract cu grupul de firme elvetian, Allcot Group, specializat in promovarea conceptului de “green business”, Concelex si-a masurat amprenta de carbon, compensandu-si in acelasi timp emisiile de CO2 realizate anul trecut si va face acest lucru si pentru urmatorii ani.

In 2015, Concelex a fost responsabila pentru generarea emisiilor de CO2, in principal, prin consumul de energie si transportul angajatilor. Compania a ales sa compenseze aceste emisii prin investirea intr-un numar echivalent de tone de credite de carbon generate de catre un proiect de energie verde, certificat de Verified Carbon Standard, care produce energie verde din captarea si arderea biogazului.

Masurarea amprentei sale si compensarea emisiilor inevitabile de gaze cu efect de sera (GES), este o componenta cheie a strategiei de sustenabilitate imbratisata de Concelex. Strategia “zero emisii de CO2” a fost implementata in Romania cu ajutorul firmelor Blue Planet si Carbon Expert, partenerii grupului elvetian Allcot.

„Allcot este incantat de relatia de parteneriat cu firma Concelex in drumul lor spre sustenabilitate, care vizeaza zero emisii de CO2, cu costuri operationale reduse. Aceasta colaborare este foarte importanta pentru noi, intr-un sector de activitate in plina expansiune catre tehnologiile verzi”, spune Alexis Ludwig Leroy, CEO al Allcot Group.

„Ne-am decis sa investim in sustenabilitate si, cu ajutorul firmelor Blue Planet si Carbon Expert, ne vom aduce aportul la protejarea mediului in lupta impotriva schimbarilor climatice. Activam intr-un domeniu in care este important sa folosim cele mai sofisticate tehnologii pentru a economisi energie, iar cladirile verzi sunt un concept pe care ne dorim sa il implementam cat mai des în Romania. Prin acest contract, Concelex isi demonstreaza angajamentul sau pentru conservarea planetei noastre, sprijinind proiecte verzi prin neutralizarea emisiilor de CO2 pe care le produce”, a declarat Daniel Piturlea, director general Concelex.

„Din ce in ce mai multe firme din Romania isi doresc sa participe, in mod voluntar, la protejarea mediului inconjurator si promovarea ideilor de sustenabilitate pe termen lung. Concelex este un pionier in domeniul sau de activitate si sunt convinsa ca si alte firme de constructii vor urma”, spune Casiana Fometescu, din partea Carbon Expert si Blue Planet.